Radio Aspirații

Editorial sub sloganul: „Nouă ne plac bananele, ne plac blugii, vacanțele luxoase!”

Trăim într-o Românie exotică. Nu neapărat pentru peisaje, ci pentru obiceiuri. O țară cândva a pădurilor de stejar, azi e mai degrabă o „republică de bananieri“, crescuți repede, veseli și zornăind a ambalaje lucioase.

În această republică neoficială, „bananele nu sunt doar fructe — sunt simboluri ale dorinței noastre de confort imediat, de dulce ieftin, de „ceva bun acum, fără întrebări”. Nouă ne plac bananele, pentru că vin gata coapte, importate, fără prea mult efort din partea noastră. Ca și ideile preluate din afară. Ca și obiceiurile. Ca și blugii rupți din vitrină, care ne fac să credem că suntem occidentali, chiar dacă asfaltul de sub ei e tot cu gropi.

Bananierii – cetățenii majoritari ai acestei republici – sunt ocupați. Fac cumpărături inteligente la reduceri de Black Friday, visează la city-break-uri plătite în rate și postează poze cu grateful după o cină la all-inclusive. Ei nu vor schimbare, vor confort. Iar dacă lucrurile merg prost, se plâng discret, pe story.

La polul opus, „Cocotierii“ trăiesc sus, deasupra norilor de grijă. Sunt cei cu acces la resurse, la funcții, la privilegii moștenite sau construite prin alianțe vechi și durabile. Vorbesc rar, promisiuni învăluite în jargon: „strategie integrată”, „planuri pe termen lung”, „optimizare fiscală”. Între timp, își mută reședințele în insule fiscale și își trimit odraslele în capitale europene – să nu prindă rădăcini în solul instabil al bananierilor.

Confruntarea dintre cele două categorii e constantă, dar pasivă. Bananierii acuză Cocotierii că trăiesc bine pe spinarea lor. Cocotierii disprețuiesc mulțimea zgomotoasă care vrea totul de-a gata, dar pe datorie. Și totuși, nici unii, nici alții nu ies din decor. Pentru că, în realitate, fiecare are rolul său într-o piesă de teatru bine rodată: unii mimează democrația, ceilalți fericirea.

Din când în când, apare câte o maimuță înțeleaptă – analist, profesor sau om simplu cu gând limpede – și strigă din marginea scenei: „Atenție! Nu mai avem copaci adevărați, ci doar lozinci plantate artificial!”
Dar vocea se pierde în vacarmul reclamelor la telefoane, mărțișoare în ianuarie și oferte last minute pentru vacanțe luxoase în rate.

Așadar, în „Republica Bananelor și a Nucii de Cocos“, se trăiește. Nu bine, dar aparent. Cu zâmbete filtrate și realități ignorate. Important e că avem semnal, banane și blugi.

Restul… poate după concediu.

Notă autor:
A. N. Tonic scrie ce simte, cu umor și sinceritate. Nu pentru aplauze, ci pentru a trezi. Identitatea? Un secret bine păzit între două zâmbete amare.