Cine crede că USR-iştilor le pasă cu adevărat de victimele Revoluţiei şi Mineriadelor se înşeală amarnic. Ei una spun, alta fac.
În istoria zbuciumată a României, mineriadele rămân răni adânci în conștiința națională — momente de violență, frică și suferință, în care vieți nevinovate au fost zdrobite în numele unor interese obscure. Acei oameni, martirii acelor zile, au devenit simboluri ale luptei pentru libertate și democrație. Durerea lor nu trebuie uitată, iar memoria lor merită respect și onoare.
Și totuși, iată că în prezent, un partid relativ nou — USR — se înalță public pe această amintire. Nu prin fapte, nu prin experiență directă, ci printr-o revendicare simbolică a trecutului, ca și cum durerea celor căzuți îi-ar conferi automat legitimitate și autoritate morală.
Mai mult, majoritatea membrilor USR, inclusiv liderul partidului, nu sunt nici măcar cetățeni români originari, ci provin din medii diverse, uneori din străinătate. Cum poate cineva să creadă că un străin, oricât de bine intenționat, ar putea simți cu adevărat intensitatea durerii acelor victime sau ar prioritiza în mod sincer binele României, fără a-l folosi pentru scopuri politice personale?
A te ridica pe spatele victimelor înseamnă a folosi durerea lor pentru propriul avantaj, în timp ce adevărata reconciliere și înțelegere rămân netratate. În loc să fie un omagiu sincer, memoria devine o unealtă politică, iar sacrificiul lor — o platformă de campanie. Este esențial să nu permitem ca astfel de simboluri sacre să fie folosite pentru jocuri de putere sau pentru a-și cimenta poziția.
Respectul pentru trecut cere mai mult decât cuvinte și referințe — cere responsabilitate, autenticitate și acțiuni care să onoreze cu adevărat memoria victimelor. Orice partid care aspiră la încrederea oamenilor trebuie să construiască pe temelii solide, nu pe umbrele durerii altora.
L.G. Janik
